Produsele Aronia Energie s-au născut din dor de străbunici și veșnica uimire a omului care se vede mic în fața naturii fascinante.
Povestea noastră începe acum vreo 30 de ani, într-o curte de țară din județul Sălaj. Copii fiind, trăiam cu tot sufletul magia întruchipată de înflorirea, coacerea și rodul a trei butași de coacăz negru. Cum de au crescut ei printre pietrele din fundația casei si cum de răzbesc și fac fructe atât de faine, an de an. Apoi, când erau gata fructele, abia așteptam să le mâncăm. Erau dulci, zemoase și parfumate. Sunt acele boabe de coacăze negre, a căror simbol reprezintă astăzi logo-ul Aronia Energie.