Cum cumpăr?

 

NOD VERDE iși rezervă dreptul să efectueze confirmarea comenzilor înainte de onorarea lor, prin contactarea clienților (e-mail sau telefon). Livrarea produselor se face doar în municipiile Cluj-Napoca (inclusiv Făgetul Clujului) și Gherla și doar în comunele Florești, Baciu, Apahida și Feleacu de către reprezentanții NOD VERDE.

Livrările au loc în fiecare marți și joi, în intervalul 12:00 – 19:00.

La produsele a căror cantitate este exprimată în kg, pot să apară ușoare diferențe între comanda transmisă și livrarea efectivă.

Lista produselor de pe website-ul www.nodverde.ro se actualizează în fiecare luni și vineri. În urma actualizării fiecare utilizator din baza de date NOD VERDE primește un scurt e-mail cu toate noutățile. Comenzile completate și trimise în intervalul miercuri – duminică se iau în considerare pentru livrările de marți, iar comenzile completate și trimise în intervalul luni – marți se iau în considerare pentru livrările de joi.

În fiecare miercuri organizăm livrări speciale în zona corporate din Cluj-Napoca (clădiri de birouri) pentru minim 10 comenzi / clădire. Comenzile se trimit în intervalul miercuri – duminică.

Costul livrării se regăsește în valoarea minimă a comenzii (40 de lei), astfel încât nu există costuri suplimentare de livrare.

Pașii efectuării unei comenzi pentru pregătirea livrării:

Alegerea produselor

În pagina Direct la tine navigați prin magazinul virtual. Odată ce ați găsit un produs pe care doriți să îl comandați, îl puteți selecta pentru vizualizarea detaliilor (imagini, descriere, producător, soi, termen de valabilitate, sezonalitate, unitate de măsură). În acest pas aveți posibilitatea de a-l adăuga în coș și de a selecta inclusiv cantitatea dorită din fiecare produs în parte, înlocuind cifra 1 cu numărul dorit de kg / bucăți / legături. NOD VERDE este în prezent neplătitoare de TVA, iar prețurile includ costurile de livrare.

Vezi coșul – cutia Nod Verde

Pe măsură ce se adaugă noi produse în coș puteți vizualiza în timp real lista cu produsele adăugate și costul total al comenzii. În această etapă puteți renunța la cantități și produse sau puteți adăuga cantități și produse, iar pentru actualizarea coșului apăsați de fiecare dată butonul “actualizare coș”. Valoarea minimă a unei comenzi este de 40 de lei, costul livrării fiind inclus în această sumă.

Lansarea comenzii

Pentru a comanda produsele alese apăsați butonul “Cutia Nod Verde”. Procesul de plasare a comenzii se desfășoară în întregime în această etapă, prin completarea unui formular simplu ce se întinde pe o singură pagină. Va trebui să introduceți: numele și prenumele, adresa de livrare (stradă și localitate), telefon și adresa de e-mail.

În cazul în care doriți să vă creați un cont pe www.nodverde.ro aveți posibilitatea de a bifa opțiunea “creează-ți cont” imediat după plasarea comenzii. Crearea unui cont vă oferă avantajul de a vizualiza istoricul comenzilor și de a nu mai rescrie datele din formularul standard de fiecare dată când comandați produse NOD VERDE. Este suficient să introduceți numele de utilizator cu parola și formularul se încarcă singur.

Dacă doriți asistență tehnică din partea echipei noastre vă rugăm să ne trimiteți un scurt e-mail la adresa salut@nodverde.ro prin care să ne transmiteți un număr de telefon și noi revenim în cel mai scurt timp posibil.

Confirmarea comenzii

Un e-mail de confirmare este trimis imediat după vizualizarea comenzii de către echipa NOD VERDE.